READING

Analiză bianuală Fashion Days: consum și bugete

Analiză bianuală Fashion Days: consum și bugete

Ce buget au alocat clienții Fashion Days în a doua jumătate a anului trecut și ce produse și-au dorit? Potrivit unei analize a retailerului online, în intervalul iulie – decembrie 2017, bugetul mediu alocat de clienții activi a fost de 245 de lei per produs, în creștere față de prima jumătate a anului când bugetul mediu a fost de 150 de lei.

Cercetarea Fashion Days reflectă comportamentul de consum din intervalul iulie – decembrie 2017 și este realizată pe toată baza de clienți activi în această perioadă, indicând preferințele acestora în materie de tendințe, categorii de produse, branduri favorite și prețuri asociate produselor dorite.

În a doua jumătate a anului 2017, clienții Fashion Days au inclus peste 2,3 milioane de produse, în valoare de peste 560 de milioane de lei, în secțiunea Favorite, cu 38% mai multe decât în primele 6 luni.

Aplicațiile pentru iOS și Android sunt cel mai important portal de vânzări pentru Fashion Days, cu 60% dintre comenzi generate în decembrie, dar și mediul cel mai eficient de adăugare al produselor în wishlist: 2 din 3 produse au fost adăugate în secțiunea ”Favorite” de pe telefonul mobil în România, în timp ce în cazul Ungariei și Bulgariei numărul de produse salvate în secțiunea”Favorite” de pe smartphone-uri a crescut cu aproximativ 20% față de prima jumătate a anului anterior.

“Evoluția wishlistului Fashion Days ne arată că românii vor tot mai mult să fie în pas cu trendurile din fashion. Sunt atenți, însă, și la prețuri, astfel că în perioadele premergătoare evenimentelor de reduceri am avut creșteri spectaculoase a numărului de articole adăugate în secțiunea ”Favorite”. Cu o săptămână înainte de Black Friday, de exemplu, am avut o creștere de 1.400% a numărului de produse adăugate în wishlist,” spune Robert Berza, General Manager, Fashion Days.

Top branduri în preferințele clienților Fashion Days

United Colors of Benetton, Zee Lane Denim și Puma au fost brandurile favorite de români, acestea diferă de prima jumătate a anului când producătorii preferați au fost:  NEXT, Zee Lane și GUESS. De altfel, Zee Lane, marca proprie Fashion Days, se regăsește cu trei linii diferite în top 10 branduri favorite pe fashiondays.ro: Zee Lane Denim, Zee Lane Collection și Zee Lane.

Clienții Fashion Days Bulgaria și-au dorit cel mai mult produse de la branduri precum Liu Jo, Guess, GUESS Jeans, Love Moschino, Diesel și Calvin Klein Jeans. În Ungaria, principalul brand a fost Desigual, urmat de Zee Lane, Zee Lane Denim, Guess și NEXT.

Prețul mediu al unui produs adăugat în secțiunea ”Favorite” este de 245 de lei, în creștere cu 63% față de prima jumătate a anului, când prețul mediu a fost 150 de lei. Creșterea bugetului se reflectă și în prețul celor mai scumpe articole dorite de către clienții Fashion Days România în ultimele 6 luni: ceas cu brățară din ceramică Rado – 89.289 de lei, ceas cronograf automatic auriu rose cu negru Longines – 35.790 de lei și ceas automatic Revolution Vulcain – 32.299 de lei.

Femei vs bărbați

O altă schimbare este și cea a raportului dintre numărul de produse adăugate în secțiunea ”Favorite”  de către femei și bărbați. Procentul bărbaților interesați de trendurile din fashion a crescut, de la 20,5% la 26,5%, în timp ce femeile au reprezentat un procent de 73,5%. Lista de produse favorite a doamnelor a conținut, în medie, 29 de produse, în timp ce a bărbaților 19 articole.

Top produse în preferințele românilor

Cizme scurte din piele întoarsă Classic UGG – adăugate de peste 380 de ori în secțiunea ”Favorite”

Cizme scurte maro din piele întoarsă Bailey UGG – adăugate de peste 370 de ori în secțiunea ”Favorite”

Bocanci de piele nabuc și piele întoarsă cu căptușeală Zee Lane – adăugați de peste 330 de ori în secțiunea ”Favorite”

Spre deosebire de România, unde alegerile clienților Fashion Days se îndreaptă spre încălțăminte și haine, în Bulgaria și Ungaria cel mai dorit articol face parte din categoria accesoriilor.

Top produse în preferințele clienților din Ungaria:

Set ceas și bijuterii Fossil – adăugat de peste 100 de ori în ”Favorite”

Cizme scurte din piele Vagabond – adăugate de 85 de ori în ”Favorite”

Pantofi slip-on bărbătești Calvin Klein – adăugați de 47 de ori în ”Favorite”

Top produse în preferințele clienților din Bulgaria

Ceas auriu de damă Fossil – adăugat de peste 180 de ori în ”Favorite”

Pantofi sport bărbătești Le Coq Sportif – adăugați de peste 130 de ori în ”Favorite”

Ceas cu cronograf Zee Lane Collection – adăugat de peste 110 ori în ”Favorite”

Photo by Christin Hume on Unsplash

Spread the love

RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.