Barbie împlinește 60 de ani

Vă vine sau nu să credeți, celebra Barbie împlinește 60 de ani. Așa că micile fashioniste sunt invitate în Sun Plaza la anivesare Barbie. Aceasta este singura petrecere organizată în România cu această ocazie.

Evenimentul are loc  sâmbătă, 9 martie, la etajul 1, în zona centrală, între orele 16.00 – 20.00.

Invitații vor avea parte de sesiuni de pictură pe față asortate ținutelor de petrecere și se vor bucura de lumina reflectoarelor și de fotografii, într-un decor special amenajat.

Câțiva e  entertaineri au pregătit cele mai interesante și mai amuzante jocuri, în timp ce coregrafi talentați îi vor delecta pe cei prezenți cu două momente artistice inedite, pe melodiile lui Barbie.

Nu în ultimul rând, fanii vor descoperi o zonă unde vor putea testa cele mai cool playset-uri Barbie.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici sau pe pagina de Facebook a Sun Plaza.

Lansată în 1959, Barbie (Barbara Millicent Roberts) este o păpușă simbol care a întruchipat de-a lungul anilor peste 200 de impostaze și meserii, de la prințesă la președinte și de la astronaut la medic.

Prin colecțiile lansate în fiecare an Barbie încurajează diversitatea. Astfel, prima păpușă afro-americană introdusă în linia Barbie a fost Francie, în 1967 (colecționarii se referă adesea la această păpușă ca la Black Francie), urmată de Talking Christie, în 1968 și Julia în 1970, inspirată de personajul popular al lui Diahann Carroll, Julia Baker.

În același an este introdus și iubitul lui Christie, Brad, prima papușă bărbat de culoare din linia Barbie, urmată de personajele Cara și Curtis, în 1975. Black Barbie este prima păpușă de culoare numită după Barbie și a fost lansată în 1980. Colecția Dolls of the World prezintă peste 45 de nationalități diferite, cu tonuri de piele unice, culori ale părului și trăsături faciale, fiecare purtând haine autentice, reprezentative pentru istoria țării.

Din anii ‘80 producătorul Barbie, Mattel, continuă să integreze varietatea culturală în linia Barbie introducând noi prieteni de origine asiatică, hispanică, afro-americană și ambiguă din punct de vedere etnic.

Din 2015, brandul Barbie și-a asumat faptul că le va arăta fetițelor cât mai multe modele feminine de urmat (numite Sheroes), pentru a le încuraja să își imagineze că pot fi orice își doresc. Câteva dintre femeile incredibile pe care Barbie le-a onorat ca parte a programului Sheroes din ultimii ani sunt: Nicola Adams, boxer olimpic din Marea Britanie, Ibtihaj Muhammad, spadasin olimpic din America, modelul  Ashley Graham, Misty Copeland  – prima femeie prim balerină de origine afro-americană, Ava DuVernay – regizor.

Anul acesta Barbie a lansat o platformă dedicată acestor femei extraordinare și a introdus o linie de păpuși de colecție ce le întruchipează pe Amelia Earhart, Frida Kahlo și Katherine Johnson.

Spread the love

RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.