READING

Cosmetic Plant: plus 15% în prima jumătate a anulu...

Cosmetic Plant: plus 15% în prima jumătate a anului

Producătorul clujean Cosmetic Plant a anunțat pentru prima jumătate a anului curent o cifră de afaceri cu aproximativ 15% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, cifra de afaceri ȋn perioada ianuarie – iunie 2017 a ajuns la 1,5 milioane de euro față de 1,33 milioane de euro, ȋn prima parte a anului anterior.

Ȋn ceea ce privește exporturile, cel mai important progres a avut loc ȋn Ungaria, unde vȃnzările au crescut cu aproximativ 40% față de primul semestru din 2016, ca urmare a listării produselor Cosmetic Plant ȋn noi farmacii independente, lanțuri de farmacii și la alți distribuitori. Gamele care au ȋnregistrat cele mai mari creșteri ȋn primul semestru au fost cele de protecție solară, LiftUp și gama pentru ȋngrijirea părului.

”Principalii factori care au contribuit la această evoluție au fost faceliftul realizat la ȋnceputul anului gamei de produse pentru îngrijirea părului, precum și premiile internaționale cȃștigate de Serul Lift Instant – LiftUp (German Beauty Award 2016 și medalia Gold Award la Monde Selection, Bruxelles, 2017). De asemenea, extinderea rețelei de parteneri pentru distribuția produselor, dar și vremea călduroasă au avut o influență pozitivă asupra vânzărilor produselor de protecţie solară” –  Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant (foto).

De asemenea, noua gamă Dead Sea Minerals a jucat un rol important ȋn creșterea businessului. Ȋn topul vȃnzărilor acestei game se află crema anticearcăn, crema anti-aging de zi şi masca intens hidratantă.

Planuri de viitor

Ȋn următoarea perioadă, investițiile sunt concentrate pe implementarea unui proiect de retehnologizare ȋnceput anul acesta şi finanțat ȋn totalitate din resurse proprii. Compania și-a propus achiziționarea unui nou utilaj automat, care ar urma să eficientizeze și să dinamizeze procesul de producție.

De asemenea, compania pregătește lansarea unei noi game, cu produse care nu au existat pȃnă acum ȋn portofoliul Cosmetic Plant.

Compania ȋși păstrează obiectivul de 10% creștere stabilit la ȋnceputul anului. Astfel, ȋși propune ca businessul să ajungă la o valoare de cca. 11,5 milioane de lei (cca. 2,5 milioane de euro) față de 10,4 milioane de lei (cca. 2,3 milioane de euro), realizat ȋn 2016.

Cosmetic Plant este o afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca. Fondatoarea companiei este frmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie

În 2016 și 2017, compania şi-a extins palmaresul de premii internaţionale cu distincţia Best Drugstore Skincare Product câştigată la German Beauty Award 2016 de către Serul Lift Instant – LiftUp respectiv cu medalia Gold Award la World Quality Selections 2017, Bruxelles, obținută de același produs.

Compania este prezentă la nivel național în rețelele Cora – România Hypermarche, Auchan, Carrefour, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedia, diverse farmacii independente, Plafar și alte magazine naturiste din țară. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern în țări precum Ungaria, Iordania, Liban, Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Spania, Franța, Cipru etc.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 110 de produse, împărțite în 16 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (extras de gălbenele, ulei de cătină, ulei de măsline, miere şi lăptişor de matcă, ulei de argan, extras de aloe vera, ulei de cocos, extras de ceai verde etc.) sau de destinaţia produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului). Acestea pot fi găsite atât în cadrul rețelelor de retail, cât și pe magazinul online al producătorului.

Spread the love

RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.