READING

Creștere de 10% pentru Farmec în S1 din 2018

Creștere de 10% pentru Farmec în S1 din 2018

Farmec a încheiat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de aproximativ 25 milioane euro,  în creștere cu 10% față de aceeași perioadă din 2017.

La creșterea businessului din prima jumătate a anului 2018 au contribuit substanțial vânzările din rețeaua magazinelor de brand, în creștere cu 67% și vânzările din magazinul online, care au înregistrat o majorare de 16%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Mircea Turdean, Director General,  Farmec

”În creșterea cifrei de afaceri din acest an, mizăm în continuare pe extinderea rețelei magazinelor de brand, dezvoltarea portofoliului cu noi produse inovatoare, consolidarea unei cote avantajoase pe segmentele de piață pe care am pătruns recent, expansiunea la nivel extern, dar și pe implementarea proiectului de francizare pe plan local și internațional, pe care o avem în vizor cât de curând” – Mircea Turdean, Director General,  Farmec.

De la începutul anului 2018 şi până acum, Farmec a inaugurat trei magazine Gerovital, la Oradea, Cluj-Napoca și Constanța, ajungând la o rețea de 24 de magazine de brand Farmec și Gerovital, pe plan național. Farmec este primul și singurul producător român de cosmetice care dispune de o rețea proprie de magazine de brand.

În ceea ce privește comerțul online, comenzile au fost realizate atât din țară, cât și din străinătate.

Creşterea cifrei de afaceri a fost susținută de dezvoltarea continuă a brandurilor din portofoliul companiei clujene. Astfel, cu o cotă de piață de 29,3% în volum, Farmec deține prima poziție pe segmentul produselor de îngrijire a feței, iar Gerovital își menține statutul de lider de piață pe segmentul produselor antirid. Nufăr este brandul nr. 1 în România pe segmentul detartranți, deținând o cotă de piaţă de 33,1% în volum și de 35,6% în valoare%, în timp ce Triumf este lider pe segmentul de curățare a bucătăriei, cu o cotă de piață volumică de 33,5 și una valorică de 30,6% (potrivit datelor calculelor realizate pe baza The Nielsen Company).

Spread the love

RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.