Cu mulți ani în urmă în urmă, Poiana Câmpina era o staţiune balneo-climaterică foarte apreciată, cu izvoare de apă foarte sărată, aproape de etalonul mondial al Mării Moarte, și ape minerale cu un înalt grad de mineralizare, clasate printre apele cloruro-sodice cele mai concentrate. Toate aceste resurse revin acum în atenția celor interesați de balneoterapie datorită unei investiții realizate în urmă cu câțiva ani și care a însemnat inaugurarea în 2015 a celui mai mare și modern centru medical privat din județul Prahova, în cadrul căruia a fost deschisă și o bază de tratament.
Am discutat cu Ioan Simion, fondator și investitor în centrul medical, despre planurile pe care le are cu SanConfind, dar mai ales despre cele care implică baza de tratament și balneoterapie, în dezvoltarea căreia au fost investiți până acum aproximativ 3 milioane de euro.
Care este povestea centrului medical pe care l-ați inaugurat în urmă cu doi ani?
Indiferent ce se va întâmplă în lume, două domenii vor fi mereu importante pentru oameni: hrana și sănătatea. Acesta este un aspect. Al doilea factor pe care l-am luat în calcul a fost că în toată zonă Prahovei, de la Ploiești la Predeal, nu există servicii medicale private aproape deloc. Așadar piață acestor servicii este capabilă să absoarbă o astfel de afacere. Așa încât am hotărât să înființăm Centrul Medical SanConfind, un cuvânt compus din latinescul „sănătate”, alăturat la numele „investitorului” – Confind (producător de echipamente pentru industria petrolului). Un alt motiv pentru care am ales această localiate, Poiana Câmpina, este acela că în apropiere există izvoare de apă sărată care au fost folosite pentru efectele ei terapeutice cu mult înainte de 1907. Până să înceapă al doilea război mondial, zonă era o stațiune balneară importantă, însă după război a intrat în paragină.
Care sunt serviciile de balneoterapie și masaj oferite în cadrul clinicii?
Aici, în Poiana Câmpina, avem o comoară care, mai bine de un secol, a stat ascunsă sub pământ. Este vorba despre apa sărată, care este apă de izvor, nu am forat sonde ca să o aducem la suprafață. Între Slănic și Moreni, există acele cute diapire, adică munți de sare compactă, acoperiți de pământ de unde apa răzbate cu presiune proprie, prin fisurile acestora. De aceea, apa este foarte sărată cu o concentrație de 321 de grame de sare la litru, aproape de etalonul mondial al Mării Moarte, de 400 de grame la litru. În general, apa de mare are de circa opt ori mai puțină sare, cam 35-40 de grame la litru. Știind toate aceste caracteristici și beneficii ale apei sărate, am considerat esențial să o folosim și să ne bucurăm de efectele ei. Avem bazine și căzi cu apa sărată, simple sau cu tratament adiacent de nămol, toate încălzite după recomandările medicale.
Pe lângă apa sărată, în baza de balneoterapie se folosește foarte mult nămolul de Techirghiol, adus direct din lacul Techirghiol. Produsele speciale fabricate astăzi din nămolul de la Marea Moartă (creme, loțiuni) urmează să fie folosite în procedurile bazei de tratament. La noi, utilizarea nămolului în scopuri terapeutice a început la Techirghiol, în a două jumătate a secolului XIX. Astăzi, a vorbi de “Wellness” și “Spa” fără a ține cont de beneficiile împachetărilor cu nămol este aproape un nonsens. Asociate cu masajul, ele asigură cheia reconfortării organismului. De asemenea, dușurile Vichy (însoțite sau nu de masaj), băile de plante, meloterapia, aromoterapia sunt doar câteva dintre procedurile pe care le utilizăm în bază noastră.
Cât din business-ul total al clinicii este reprezentat de balneoterapie și masaj?
Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală reprezintă circa 10 -12% din activitatea întregului spital.
Cine apelează la serviciile balneoterapie ale bazei?
Nu ne adresăm exclusiv celor cu bani, care își permit să facă tratamente scumpe. Clienții noștri sunt de mai multe categorii sociale: sunt cei care beneficiază de serviciile noastre balneo pe bază parteneriatului pe care îl avem cu Casă de Asigurări de Sănătate și OPSNAJ. Marja în care sunt decontate anumite proceduri este de la 10% la 40%. Dar avem și pacienți care vin din toată țara pentru a face aici anumite proceduri și care plătesc prețul integral.
Există vreun tratament nou pe care ați dori să-l includeți în viitorul apropiat?
Ne dorim foarte mult să aducem brandul Ana Aslan la SanConfind. Sunt foarte multe locuri unde se fac tratamente de geriatrie sub umbrela acestui nume dar produsele și tehnicile folosite nu sunt cele originale.
Întreaga lume știe și folosește produsele Gerovital, create de Ana Aslan dar noi vrem să facem o secție dedicată numai acestor tratamente. Sper să o avem în viitorul apropiat.
Avem în plan să înființam și o secție de traumatologie și ortopedie cu tot ce înseamnă ea: săli de operație, aparatură performantă, medici, asistente etc. Toate la același nivel calitativ precum restul centrului medical. În acest fel, s-ar închide cercul: consultație, imagistică, operație, recuperare.
Care este capacitatea de ocupare pe secția de balneoterapie? Există și posibilitatea de cazare pe durata tratamentelor?
Gradul de încărcare este de aproximativ 80%. În prezent nu se pot asigură internări sau cazare în regim hotelier. Se fac numai tratamente în regim ambulatoriu,
În viitorul apropiat vrem să construim un hotel, legat de spital, pentru cei care vin din străinătate sau din alte orașe. Ne gândim să îl legăm printr-un tunel de sticlă, astfel încât pacienții să nu fie nevoiți să iasă afară, pe ploaie, frig sau zăpadă, pentru a ajunge la baza de tratament. Astfel, am încuraja turismul medical și alte activități conexe: plimbări prin împrejurimi, trasee, tururi cu obiective turistice etc.
NO COMMENT