READING

Grupul Estée Lauder: Q2 ”excepțional”

Grupul Estée Lauder: Q2 ”excepțional”

Compania Estée Lauder și-a anunțat rezultatele financiare pentru cel de-al doilea trimestru al anului fiscal încheiat la data de 31 decembrie 2018 și, pentru prima dată în istoria companiei, vânzările nete trimestriale au depășit 4 miliarde de dolari, în creștere cu 7% față de perioada similară a anului precedent.

”Acesta este al optulea trimestru consecutiv de creștere a vânzărilor nete”, declară Fabrizio Freda, președinte și CEO al The Estée Lauder Companies Inc.

“Cele mai puternice motoare de creștere în acest trimestru au fost produsele de îngrijire a pielii, regiunea Asia/Pacific, online-ul, retailul de travel, iar în materie de branduri cele mai bune performanțe le-au avut  Estée Lauder, La Mer, MAC și brandurile de parfumuri artizanale”.

Pe segmentul cosmeticelor de îngrijire a pielii, vânzările s-au ridicat la 1,73 miliarde de dolari, în creștere cu 16%. Cele mai mari creșteri le-au avut Estée Lauder, La Mer și Origins.

În categoria produselor de machiaj, vânzările au crescut cu 3%, până la suma de 1,56 miliarde de dolari. Cel mai mult au crescut brandurile Estée Lauder, MAC, Tom Ford Beauty și BECCA, creșterea acestui brand din urmă datorându-se în special lansării colecției BFF și a produsului Ultimate Lipstick Love.

Parfumurile au generat încasări de 537 de milioane de dolari, în scădere cu 5%, iar produsele pentru îngrijirea părului au totalizat 154 de miloane de dolari.

Declinul din categoria parfumurilor este explicat de reprezentanții companiei printr-o schimbare a strategiei de vânzări promoționale în perioada sărbătorilor și a scăderii vânzărilor anumitor parfumuri create de designer. Scăderea a fost contrabalansată de creșterea segmentului reperzentati de parfumurile de lux artizanale, printre care Jo Malone London, Le Labo, Tom Ford și By Kilian.

Creșterea categoriei de îngrijire a părului s-a datorat în special brandului Avenda, pe fondul noilor lansări și a creșterilor online.

Pe regiuni geografice, vânzările au crescut cu 13% în Europa, Orientul Mijlociu și Africa și cu 20% în Asia Pacific, îar în America au scăzut cu 7%.

Spread the love

RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.