80% dintre femeile intervievate în cadrul unui studiu social global au experimentat hărțuirea în spații publice, iar dintre acestea, 1 din 5 erau minore. Studiul realizat în parteneriat cu Ipsos, care a investigat fenomenul hărțuirii stradale la scară largă, în diferite culturi, arată că principalul motiv pentru care oamenii nu intervin atunci când asistă la un act de hărțuire este acela că nu știu ce au de făcut – 86% dintre respondenți au declarat că nu au știut cum să reacționeze în asemenea situații. Pornind de la aceste rezultate alarmante, L’Oréal Paris a inițiat un program care arată ce poți face împotriva hărțuirii stradale.
Un training digital care durează doar 10 minute, te învață ce poți să faci dacă te confrunți cu hărțuirea stradală sau ești martor al unei asemenea situații. Vezi trainingul aici.
5D: Distrage, Deleagă, Documentează, Direcționează, După hărțuire
Programul de training este fondat pe metodologia celor 5D (Distrage, Deleagă, Documentează, Direcționează, După hărțuire), ce include 5 instrumente simple și eficiente care ajută oamenii să acționeze în siguranță atunci când sunt martori sau victime ale hărțuirii stradale.
Recent, inițiativa a fost lansată de L’Oréal Paris și în România, cu sprijinul Centrului FILIA, un ONG dedicat advocacy-ului pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen.
În România, o componentă importantă a programului Stand Up împotriva hărțuirii stradale, o reprezintă organizarea training-urilor în liceele și universitățile din București și din țară, prin intermediul cărora peste 5.000 de tineri, cu vârsta de peste 16 ani, vor învăța cum să acționeze în siguranță pentru a combate hărțuirea stradală.
Smaranda Teleabă, Business Unit Manager Make-up L’Oréal: ”Hărțuirea stradală este atât de înrădăcinată în mentalul nostru colectiv, din păcate, încât am ajuns să o considerăm parte din normalitate, ba chiar o formă de flatare. În momentul în care sentimentul de siguranță ne este luat prin gesturi, acțiuni, comentarii și alte manifestări ale hărțuirii stradale, ne este răpit, de fapt, dreptul de a merge fără teamă pe stradă. Este exact opusul sentimentului pe care noi, la L’Oréal Paris, vrem să îl oferim femeilor prin intermediul produselor noastre, și anume să se simtă așa cum sunt în realitate, puternice și încrezătoare. Ne dorim ca toată lumea care vede mesajul campaniei să parcurgă trainingul disponibil pe Standup-romania.com și să-l recomande mai departe celor apropiați.”
Adela Alexandru, Expertă egalitate de gen, Centrul FILIA: ”Chiar dacă este un comportament ce poate fi sancționat prin lege, hărțuirea stradală este încă departe de a fi văzută, la nivelul societății, ca o formă de violență de gen, iar în absența recunoașterii ei drept fenomen, prea multe fete si femei trăiesc cu vină și rușine. Credem că există o imensă nevoie de informare, astfel încât persoanele care trec prin hărțuire stradală sau care sunt martore să poată lua atitudine. Este momentul să schimbăm mentalitatea generală, iar colaborarea cu L’Oréal și Right To Be reprezintă o oportunitate extraordinară pentru a face pași în direcția bună.”
La nivel internațional, programul a fost inițiat în 8 martie 2020, alături de Right To Be, un ONG cu expertiză importantă în lupta împotriva diverselor tipuri de hărțuire, beneficiind, în același timp, de susținerea ambasadoarei de brand, Eva Longoria.
Până în prezent, peste 1.000.000 de persoane din 41 de țări au fost pregătite prin programul Stand Up, iar 97% dintre ele pot identifica mai ușor hărțuirea în spațiile publice și se simt mai pregătite să intervină, în urma participării la acest training. Pentru 2022, L’Oréal Paris și-a propus ca 1,5 milioane de oameni să parcurgă trainingul Stand Up.
NO COMMENT